Bisoca: Primarul anunță întreruperi de curent pentru reparații

de Stiri Buzau Media

În urma unei defecțiuni apărute aseară la rețeaua electrică a comunei Bisoca, primarul Florin Stemate anunță că localnicii se vor confrunta cu întreruperi de curent în prima parte a zilei de astăzi.

Reparațiile efectuate noaptea trecută au fost doar provizorii, fiind necesar un efort adițional pentru remedierea problemelor în mod definitiv.

„Dragi concetățeni, vreau să vă aduc la cunoștință că am fost nevoiți să reparăm doar temporar rețeaua electrică a comunei noastre, afectată de vântul puternic. Astăzi, în prima parte a zilei, lumina va fi întreruptă pentru a putea efectua reparațiile necesare”, a declarat Florin Stemate, primarul comunei Bisoca.

Edilul a ținut să mulțumească public celor care l-au ajutat în procesul de identificare a problemei.

„Vreau să îmi exprim recunoștința față de domnii Bănică Marian și Ploscaru Lucian, care au stat alături de mine și de echipa Electrica la o oră târzie, ajutându-ne să identificăm problema”, a adăugat primarul.

În acest context, primarul îi asigură pe localnici că eforturile echipei Electrica sunt concentrate în direcția remedierii rapide a situației.