Asociația de Tineret ONIX, una din cele 50 de organizații acreditate în
domeniul tineretului în cadrul Programului Erasmus Plus a derulat în
perioada 20 – 29 martie 2026 un curs european de formare în localitatea
Siriu, în complexul Hecaș Villas, denumit BUILDING UP – CURS AVANSAT
DEDICAT LUCRĂTORILOR DE TINERET PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR LOCALE,
care a propus mai bine de 15 metode și un parteneriat extins care a
implicat Primăria Râmnicu Sărat, Primăria Siriu și Școala Gimnazială Comuna
Siriu.
Proiectul a avut ca scop promovarea sustenabilității și a tehnicilor
incluzive în lucrul cu tinerii, conturarea unor ecosisteme eficiente,
precum și promovarea unor atitudini Green, a participării publice în
contextul unui parteneriat local și european extins.
Statele care au luat parte au fost: România, Grecia, Turcia, Letonia,
Estonia, Malta, Serbia, Macedonia de Nord, Rep. Moldova, Armenia, Spania și
Cipru.
Aceasta este cea de-a 8a activitate din cadrul acreditării, una care își
propune o triplă dimensiune:
1. Extinderea rețelei de parteneri ONIX EUROPE și schimbul de bune practici
(ONIX Norming)
2. Formarea lucrătorilor de tineret și pregătirea acestora în a deveni
actori activi ai implicării civice, comunitare, pentru atingerea
obiectivelor organizațiilor partenere (ONIX Forming)
3. Dezvoltarea continuă de competențe a tinerilor pentru creșterea
capacității de angajare a acestora, precum și pentru dezvoltarea lor
personală (ONIX Performing)
Atelierul a fost coordonat de: Cosmin Saic și Ionuț Dumitrașcu, delegația
din România fiind compusă din: Oana Topală (Psiholog), Raluca Baicu
(Coordonator incluziune), Andrei Robe (Coordonator logistic), Anca Luiza
Ceparu (Coordonator comunicare și parteneriate), Volodea Mateevici și
Denisa Mateevici.







