Buzoienii pot vota cele mai bune idei ale proiectului “Oameni de bine pentru Buzău“

de Stiri Buzau Media
Proiectul “Oameni de bine pentru Buzău“, lansat de Primăria muncipiului, prin care buzoienii au fost invitați să vină cu idei pentru ca orașul în care trăiesc să fie unul prietenos cu mediul, a ajuns în etapa finală.
Muncipalitatea buzoiană a primit peste 40 de proiecte, iar 17 dintre ele au fost selectate ca eligibile și au șansa de a câștiga și a fi, astfel, implementate cu finanțare de la buget. Potrivit reprezentanților Primăriei Buzău, proiectele sunt care mai de care mai interesante și utile, dar în acest moment două dintre ele conduc detașat. Clasamentul se poate însă răsturna oricând, pentru că buzoienii sunt cei care vor decide, prin vot, care sunt cele mai bune proiecte pentru comunitate.
Primele 3 proiecte clasate vor primi finanțate și vor deveni realitate chiar în acest an. Suma totală alocată este de 100.000 de euro, dar dacă proiectele sunt bune Primăria Buzău va suplimenta această sumă cu cât este necesar.