Aleșii locali au aprobat în cadrul ședinței Consiliului Local Municipal de joi, proiectul prin care tarifele pentru serviciile de salubrizare să fie reduse. Inițial, proiectul a fost redactat sub o altă formă, însă consilierii opoziţiei, cu sprijinul unor asociaţii de proprietari, au solicitat un amendament la acest proiect. Mai exact, alesul local de la PNL, Ion Barbu a propus să se aprobe prețul de dinainte de luna mai, de 11, 01 lei. Prin urmare preţul de ridicare a deşeurilor menajere a fost redus cu 9 bani pentru populaţie. Majorarea tarifului ar fi trebuit să survină ca urmare a stabilirii taxei de 80 lei pe tona de deşeuri depuse la groapa ecologică.