Ce își doresc elevii de la școală? Inițiativele lor ajung în fața comunității, la Buzău

de Stiri Buzau Media

*Cum arată o școală mai bună din perspectiva elevilor? O școală în care
lecțiile au legătură cu viața reală, în care metodele de predare sunt
interactive, spațiile sunt sigure și curate, iar tinerii sunt ascultați și
implicați în deciziile care îi privesc direct. O școală care oferă sprijin
emoțional, orientare în carieră, activități practice și oportunități reale
de dezvoltare. Aceste idei nu provin din teorie, ci din experiența directă
a sute de elevi din județul Buzău.*

În perioada aprilie 2025 – februarie 2026, Federația “Coaliția pentru
Educație” a implementat, în parteneriat cu opt licee din județ, proiectul
Erasmus+ „Reimagine Education – Să ne reimaginăm educația”, cofinanțat de
Uniunea Europeană. Proiectul a avut ca obiectiv creșterea implicării
tinerilor în viața școlii și a comunității și crearea unui dialog real
între elevi, profesori și decidenți locali, astfel încât soluțiile pentru
îmbunătățirea educației să pornească chiar de la cei direct afectați.

Peste 300 de elevi au participat la ateliere de lucru, dialog și întâlniri
cu autoritățile, iar 540 de elevi au contribuit prin chestionare și
propuneri concrete privind curriculumul, infrastructura școlară, siguranța,
sănătatea mintală, activitățile extrașcolare, digitalizarea și pregătirea
pentru viața profesională. În urma acestui proces, tinerii au dezvoltat
inițiative și soluții aplicabile în școlile lor, pe care le-au prezentat
conducerilor unităților de învățământ și reprezentanților comunității.
Apoi, au trecut și la fapte: au creat spații sigure, o ceainărie,
activități de mentorat, dezvoltare personală, mișcare, teatru forum, artă,
IT etc, activități care vor continua în cursul acestui an școlar.

Concluziile proiectului și exemplele de bune practici vor fi prezentate în
cadrul conferinței „Reimagine Education” care va avea loc pe 11 februarie,
la Buzău. Evenimentul va aduce împreună elevi, profesori, organizații și
factori de decizie. Programul include dezbateri, paneluri de discuție,
scenete realizate de elevi și momente artistice, toate construite în jurul
ideii de școală relevantă și adaptată nevoilor reale ale tinerilor.

*Vă invităm la evenimentul ,,Reimagine Education”, organizat în data de 11
februarie 2026, în intervalul 9:30–14:00, la Teatrul „George Ciprian” din
Buzău, pentru a discuta direct cu elevii implicați în proiect și pentru a
documenta propunerile lor privind transformarea educației la nivel local și
regional.*

Participarea pentru public este gratuită, dar locurile sunt limitate, de
aceea este necesar ca persoanele interesate să compleze formularul online
de aici <https://forms.gle/n3ca7w6S1wFGcz696> pentru a vă înregistra până
la data de 10 februarie 2026, ora 12:00:
*https://forms.gle/n3ca7w6S1wFGcz696*
<https://forms.gle/n3ca7w6S1wFGcz696?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAYnJpZBEwU2J0OGZmOThrdzExRjRWRXNydGMGYXBwX2lkEDIyMjAzOTE3ODgyMDA4OTIAAR52YTFlBbzhcgjJwnxp2nz-vHpR9hSQ1GBWd9QxuYC7PobMHupb38d_HOazww_aem_QSj0viYb35qGIyyiSYWcXQ>

PROGRAM

*9:30 – 10:00* | Înregistrare participanți & Cafea de bun venit

*10:00 – 11:15* | PRIMA PARTE

· Cuvânt de bun venit și introducere

· Panel 1

· Sceneta 1

*11:15 – 11:30* | Pauză

*11:30 – 13:00* | A DOUA PARTE

· Panel 2

· Sceneta 2

· Moment artistic

*13:00 – 14:00* | Prânz

Înființată în 2015, Federația “Coaliția pentru Educație” reunește 21 de
organizații neguvernamentale active în domeniu și își propune să contribuie
la școala unde fiecare vrea și poate să își împlinească potențialul.

Organizații partenere “Reimagine Education”: Asociația ROI, Inspectoratul
Județean Buzău, Consiliul Județean al Elevilor Buzău, Primăria Municipiului
Buzău, Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, Teatrul
“George Ciprian” Buzău.