Un specific al Deniei de joi seara este citirea celor 12 Evanghelii și scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Există obiceiul ca atunci când preotul citește din Sfintele Evanghelii, credincioșii să aprindă lumânări și să stea în genunchi.
În această zi se vopsesc ouăle în roșu
Joi este ziua în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roșu, urmâd ca în Sâmbăta Mare să fie preparați cozonacii și pasca , preparate pascale ce vor fi aduse la biserică în noaptea de înviere pentru a fi sfințite.
Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul, spune tradiţia.
În judeţele din Vestul ţării, în Joia Mare femeile aduc la biserică pâinea făcută pentru masa de Paşti, pască şi lumânări. Pâinea şi pasca sunt aduse în vase noi, alături de un mănunchi de lumânări. În seara acestei zile, creştinii participă la Denia celor 12 Evanghelii. Acum, în multe localităţi din sudul ţării, fetele şi femeile tinere aduc la biserică o panglică. După ce ascultă câte o evanghelie, fiecare credincioasă face câte un nod în panglica respectivă, rostind câte o dorinţă. Biserica noastră Ortodoxă nu este de acord cu aceste superstiții, îndemnându-i pe credincioși la ascultarea cu atenție a celor 12 Sfinte Evanghelii care descriu atât de frumos și emoționant pătimirile Domnului pentru a noastră mântuire.
După exemplul lui Iisus, bunicile spală picioarele copiilor
În localităţi din Muntenia şi Oltenia se păstrează un vechi obicei: bunicile spală picioarele copiilor din familie, așa cum Iisus a spălat picioarele ucenicilor Săi.
Focurile aprinse amintesc de focul făcut de Arhiereul Caiafa
Tradiţia de a aprinde focuri în Joia Mare se împlineşte din vremuri imemoriale: acestea amintesc de focul făcut de slujitorii arhiereului Caiafa, care voiau să se încălzească, în timp de apostolul Iuda, împreună cu fariseii se pregăteau să-l prindă pe Iisus, care se ruga în Grădina Ghetsimani.