În sala „Gheorghe Filipescu” a Consiliului Judeţean Buzău s-a desfăşurat astăzi evaluarea activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău pentru anul 2019.
În cursul evenimentului, pe lângă bilanțul propriu-zis, a fost înmânată diploma de „Pompier de Onoare” al județului Buzău plutonierului-major Marian Cătălin Soare. În aprilie anul trecut, pompierul a coordonat intervenția de la accidentul feroviar de la Bâlhacu, iar pe 13 și 14 august s-a luptat cu flăcările izbucnite la depozitul de fier vechi situat la ieșirea din Buzău.
„Salvator de Onoare al județului Buzău” plutonierul Ionuț Valentin Udatu. Pe lângă misiunile contracronometru cărora le-a făcut față cu profesionalism și determinare, plutonierul-major Udatu a avut un rol esențial în cadrul unei misiuni de salvare extrem de dificile.
Pe 14 iunie 2019, o fetiță de 10 ani, din Beceni, a fost la un pas să piară în apele Slănicului după ce a rămas blocată pe o fâșie de pământ, în mijlocul râului. Dând dovadă de pricepere și curaj, plutonierul-major Ionuț Udatu a salvat fetița într-un mod inedit. Micuța a primit o nouă șansă chiar de ziua ei, cu ajutorul pompierului ISU.