Cireşele româneşti ajung în pieţe după 15 mai. Prețurile vor fi pe măsura pierderilor suferite de pomicultori în această primăvară

de Stiri Buzau Media

Cireșele românești sunt așteptate în piețe după 15-20 mai, când soiurile timpurii vor putea fi livrate de către producători. Până atunci, doritorii trebuie să scoată din buzunare 35 și chiar 50 de lei pe kilogramul de cireșe din import, provenite în special din Grecia, unde producția de anul acesta este una bună.

Prețurile vor rămâne însă peste 10 lei kilogramul și spre finalul lunii, urmare a producției foarte slabe din acest an. Urmare a frigului și a grindinei, aproximativ 50% din producția de cireșe din soiuri timpurii a fost calamitată.

La ferma Paradisul Înflorit din Râmnicu Sărat, deținută de omul de afaceri italian Roberto Trevisiol, pierderile sunt pe măsura suprafeței cultivate cu cireși. Vorbim despre cel mai mare producător de cireșe din România, care exploatează o suprafață cultivată de 60 de hectare și care se confruntă cu un al doilea an de pierderi.

„Avem cea mai mare fermă, dar și cea mai mare pagubă. Am avut 35 de cm de zăpadă și sunt afectate cel puțin 20 de hectare. Este un dezastru”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Roberto Trevisiol care s-a confruntat și anul trecut cu calamitatea. „Anul trecut am avut o pierdere de 75%, iar statul nu a plătit niciun leu despăgubiri, chiar dacă am avut și asigurare, am avut și controale care au confirmat situația. Ni s-a tot spus să facem asigurare, că Guvernul plătește 50% din pagubă, dar nu am primit nimic, În Polonia, unde a fost aceeași situație, statul a plătit imediat”, a mai spus nemulțumit Travisol care se gândește „din ce în ce mai mult” să își restrângă activitatea din România. „Statul român îi strânge de gât doar pe cei care plătesc și cei care muncesc. Este mai bine să fii hoț în țara asta. În ianuarie și februarie am plătit taxe și impozite în valoare de 120.000 de lei, am peste 170 de angajați (în business-urile pe care le conduce – n. red.) și mă întreb cu ce mă ajută statul român?”, mai spune investitorul italian, care a raportat în 2015 afaceri de aproximativ 820.000 de euro.

Potrivit acestuia, anul acesta consumatorii vor resimți în preț problemele fermierilor, întreaga piață europeană fiind perturbată. „Nu știu încă ce prețuri vor fi. Nu se știe cum este vremea, depinde și de marfa care va intra din Grecia (pentru care există o prognoză bună anul acesta n. red.), dar și de marfa nefiscalizată care vine din Grecia, Bulgaria și în cantități mai mici din Ungaria”, mai spune managerul Paradisul Înflorit, care va livra primele cireșe la începutul lui iunie.

La roșii spre exemplu, prețul pleacă de la 12 lei la poarta fermierului, la care mai pune și angrosistul, se mai adaugă și alte costuri și ajunge la 20 de lei la consumatorul final, iar la cireșe ar putea fi la fel.

În ceea ce privește cireșele „de vară”, acestea vor apărea după 1 iunie, iar sezonul lor ține până spre 15 iulie.

 

Știri despre: