Scenariul 2021, reluat – combinația toxică ce a blocat țara
Atât USR, cât și PNL declară că își doresc un guvern de dreapta după
alegeri. Elena Lasconi, o voce critică proeminentă în raport cu
liberalii, a propus în cadrul PNL un nume pentru funcția de premier:
Ilie Bolojan. La rândul lor, cei de la USR vizează Palatul Victoria,
dar doar în condițiile impuse de ei, ceea ce riscă să genereze rapid
tensiuni în eventuala coaliție și să conducă la o nouă criză politică.
În 2021, când PNL și USR au format o coaliție de guvernare, USR a
impus mai multe condiții, una dintre ele fiind desemnarea premierului.
Deși acesta provenea din PNL, USR a acceptat intrarea la guvernare
doar dacă Florin Cîțu ocupa funcția de prim-ministru. Coaliția a
rezistat doar șapte luni, perioadă marcată de conflicte și tensiuni
constante între liderii celor două partide. Acum, USR pare să urmeze
același model de negociere.
„Vom guverna împreună cu PNL şi cu UDMR”, spunea de curând Elena Lasconi.
Guvernul de dreapta, reloaded
Din nou USR impune nume de premier, tot din PNL, la fel ca în 2021.
Ilie Bolojan a fost propus de mai multe ori de liderii USR pentru
funcția de prim-ministru.
„Eu am dat un semnal foarte clar atunci când l-am propus pe domnul
Bolojan pentru funcţia de premier, că îmi doresc o guvernare de
dreaptă. Tocmai pentru a arăta deschiderea şi respectul pe care îl am
pentru domnul Bolojan, dar şi deschiderea pentru guvernare de dreapta.
Nu numai poveşti şi declaraţii la televizor”, a spus Lasconi.
Ba chiar i-au obligat și pe cei din PNL să și-l asume public pe Ilie
Bolojan drept variantă de premier, într-un guvern de dreapta. Asta în
condițiile în care, în vara acestui an Nicolae Ciucă a încercat să îl
convingă pe liderul PNL Bihor să i se alăture în campania pentru
alegerile prezidențiale ca variantă de premier și acesta a refuzat.
Partenerii de guvernare rămân „ipocriți, mincinoși și cu comportament de amante”
Cu toate că declarativ se vrea un guvern de dreapta, între USR și PNL
există deja tensiuni extrem de mari.
„Ciucă a ales să danseze cu diavolul. Făcând asta, s-a alăturat unei
lungi liste de lideri roșii, antidemocrați, corupți și eșuați care au
făcut rău României în ultimii 35 de ani”, a spus Elena Lasconi, făcând
referire la cei cu care vrea acum să stea la masa negocierilor și cu
care ar vrea să guverneze.
Ba chiar mai mult, Lasconi i-a numit „ipocriți și mincinoși”, după ce
au refuzat să semneze moțiunea de cenzură prin care se dorea dărâmarea
guvernului din care fac parte.
„Semnaţi moţiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneţi ipocriţi,
mincinoşi, cu comportament de amante care ştiu că sunt înşelate, care
îşi mai iau şi o smetie peste ceafă, dar care rămân în relaţie, adică
la guvernare, pentru bani şi privilegii. Haideţi cu semnătura!”, a
spus Elena Lasconi.
În tot acest val de tensiuni între USR și PNL e greu de crezut că se
va găsi un numitor comun pentru a forma o alianță, iar dacă aceasta va
fi făcută va fi una extrem de fragilă, la cum arată sondajele în acest
moment, și care va sta pe un butoi de pulbere constant.