Compania de Apฤƒ Buzฤƒu: ๐€๐œศ›๐ข๐ฎ๐ง๐ž ๐๐ž ๐ž๐œ๐จ๐ฅ๐จ๐ ๐ข๐ณ๐š๐ซ๐ž ๐š ๐‹๐š๐œ๐ฎ๐ฅ๐ฎ๐ข ๐’๐ข๐ซ๐ข๐ฎ

de Stiri Buzau Media

 

Am rฤƒspuns DA! iniศ›iativei lansate de Asociatia CLOSER ศ™i de partenerii locali. Astfel, pe 21 septembrie, 12 membri ai echipei Companiei de Apฤƒ au participat la acศ›iunea de ecologizare a Lacului Siriu, o resursฤƒ naturalฤƒ preศ›ioasฤƒ pentru comunitatea noastrฤƒ.

Am colectat deศ™euri de pe maluri ศ™i de pe apฤƒ, cu ajutorul voluntarilor ศ™i al ambarcaศ›iunilor, iar pentru a sprijini acศ›iunea am pus la dispoziศ›ie ศ™i o autocamionetฤƒ, cu ajutorul cฤƒreia am ridicat ศ™i transportat deศ™eurile strรขnse, pentru a fi preluate corespunzฤƒtor.

Ne bucurฤƒm sฤƒ fim parte din astfel de iniศ›iative ศ™i sฤƒ contribuim la protejarea resurselor de apฤƒ ศ™i a mediului รฎnconjurฤƒtor, mai ales cฤƒ putem sฤƒ lฤƒsฤƒm รฎn urmฤƒ un loc mai curat, atรขt pentru oameni, dar mai ales pentru vieศ›uitoarele care depind de acest ecosistem.

Lacul Siriu este o resursฤƒ valoroasฤƒ a judeศ›ului nostru, iar poluarea afecteazฤƒ calitatea apei, flora si fauna. Acศ›iunea de igienizare a lacului face parte din programul naศ›ional โ€œCu Apele Curateโ€.

Mulศ›umim Asociaศ›iei CLOSER pentru cฤƒ a fฤƒcut posibilฤƒ aceastฤƒ acศ›iune ศ™i pentru invitaศ›ia de a fi parte din acest eveniment!




Compania de Apฤƒ Buzฤƒu