Compania de Apă Buzău: 𝐁𝐮𝐳𝐨𝐢𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐜𝐮 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐢𝐜𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐚𝐭̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐩𝐥𝐚̆𝐭𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐚 𝐚𝐩𝐚̆

de Stiri Buzau Media

 

Buzăul este printre puținele orașe din țară în care persoanele cu venituri mici nu trebuie să plătească factura la apă.

Compania de Apă Buzău și Primăria Municipiului Buzău, în baza unei Hotărâri a Consiliului Local, oferă facilități pentru plata serviciului de alimentare cu apă și canalizare tuturor buzoienilor cu venituri mici.

Pot beneficia de sprijin familiile și persoanele singure cu venituri lunare sub salariul minim brut garantat pe țară.

Astfel, acest sprijin se acordă în funcție de veniturile lunare ale persoanei singure/familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantități de apă uzată evacuată la rețeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi, aproximativ 2,25 m.c./persoană/lună.

𝐀𝐂𝐓𝐄 𝐍𝐄𝐂𝐄𝐒𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐃𝐄𝐏𝐔𝐍𝐄𝐑𝐄𝐀 𝐃𝐎𝐒𝐀𝐑𝐔𝐋𝐔𝐈:

1. Cerere-tip (pusă la dispoziție la momentul depunerii dosarului);

2. Copie xerox a actelor de identitate pentru toți membrii familiei;

3. Copie xerox a actului de proprietate, contractului de închiriere sau împuternicire din partea proprietarului;

4. Acte de venit din luna anterioară celei în care se depune cererea (adeverință salariat, cupon pensie, cupon șomaj etc.);

5. Adeverință-tip de la Compania de Apă Buzău, care atestă numărul de persoane pentru care s-a contractat serviciul de furnizare și inexistența restanțelor;

6. Adeverință de la Asociația de Proprietari, din care să reiasă persoanele care locuiesc la adresă și faptul că familia nu figurează cu restanțe la plata facturii de apă;

7. Certificat fiscal eliberat de Direcția Economică a Primăriei Buzău pentru toți membrii familiei cu vârsta peste 18 ani;

8. Copie factură apă din luna anterioară;

9. Adeverință de la băncile unde membrii familiei au conturi deschise, din care să reiasă că nu dețin depozite bancare cu valoare mai mare de 3300 lei (extras de cont).

Dacă vă încadrați în criteriile menționate, vă încurajăm să beneficiați de acest sprijin și să depuneți documentele necesare. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Direcția de Asistență Socială la numărul de telefon (0238) 710.329 sau pe mail: office@dasbz.ro sau Compania de Apă Buzău – Call-Center 0238 938 sau pe mail: call.center@cabuzau.ro.

Compania de Apă Buzău