Compania de Apă Buzău a organizat o nouă Campanie de informare și publicitate adresată copiilor în cadrul “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014 – 2020”, un amplu proiect de investiții cu finanțare din partea Uniunii Europene.
Pe 15 si 16 octombrie ne-am întâlnit cu peste 300 de elevi din școlile din Localitatea Merei, Lipia, Izvorul Dulce, Pietroasele, Șarânga, Clondiru de Sus, Dara care au participat la activitățile organizate de noi, având ca temă principală importanța consumului responsabil de apă și protejarea mediului înconjurător.
Acțiunile de educare și conștientizare adresate copiilor au potențialul de a influența pozitiv educația și dezvoltarea lor, ajutându-ne pe noi să promovăm importanța protejarii surselor de apă și să încurajăm un stil de viață sustenabil pentru conservarea resurselor de apă. În acest mod, sperăm să încurajăm practici sustenabile în viața de zi cu zi, copiii devenind astfel agenți ai schimbării în comunitățile lor.
Compania de Apă Buzău