Primăvara, deși cu timiditate, cu o brumă de frig, ne-a adus zâmbete! Și am pus noi soarele pe hârtie, ca să-și facă puțin curaj să vină să ne bucure cu a sa căldură.
Începem săptămâna cu multă culoare și energie și marcăm astfel evenimentul „Săptămâna Verde”.
Astăzi am fost la Școala Gimnazială Sf. Apostol Andrei, iar știința și arta s-au completat armonios într-o poveste despre mediul înconjurător.
Ne-am întâlnit cu elevii clasei I A, îndrumați cu grijă și pasiune de D-na. profesoară (învățământ primar) Irina Meteleanu, și am povestit, prin desen, despre călătoria apei în natură, importanța apei și protejarea mediului înconjurător.
Iar micii discipoli ne-au pregătit și o surpriză, pentru a ne arăta că și-au însușit mesajele noastre spre a proteja apa și natura: au realizat o serie de experimente pe bază de apă (filtrare, balon și apă, balon care se umflă singur, apă și lumânare).
A fost o zi plină de curiozitate, creativitate și învățare prin joc! Și săptămâna de abia a început, fiindcă vom avea vizitatori la obiectivele noastre în fiecare zi, cu apa ca liant între cunoștințe, poveste și artă!
Compania de Apă Buzău