Compania de Apă Buzău: Verificăm periodic probe de apă potabilă, prelevate din reţelele de distribuţie, din puncte de control, stabilite de comun acord cu Direcția de Sănătate Publică Buzău, în toată aria de operare

de Stiri Buzau Media

Verificăm periodic probe de apă potabilă, prelevate din reţelele de distribuţie, din puncte de control, stabilite de comun acord cu Direcția de Sănătate Publică Buzău, în toată aria de operare. Astfel, vorbim despre trei categorii de parametrii:

• Parametrii microbiologici
Aceștia sunt importanți pentru sănătatea umană. Dintre aceștia, amintim în mod special de parametrii E. coli și enterococi.

• Parametrii chimici
Asemenea celor microbiologici, parametrii chimici sunt relevanți pentru sănătatea noastră. Aceștia se referă atât la substanțe specifice, precum metalele și compușii organici, cât și la substanțe generice, cum ar fi pesticidele și produsele secundare rezultate în urma dezinfecției.

• Parametrii indicatori
Nu au niciun efect direct asupra sănătății publice.
Ne oferă totuși, informații cu privire la procesele de tratare a apei și la calitățile organoleptice. Cu ajutorul lor, investigăm culoarea, mirosul și textura unei substanțe și indicatorii estetici ai apei potabile. Această categorie combină o serie de parametri microbiologici, chimici și radiologici. Exemple de parametrici indicatori: amoniu, cloruri, fier total, mangan, turbiditate, densitate, culoare, miros, gust.

Lista tuturor parametrilor indicatori o găsiți aici:

Analizele sunt efectuate conform Programelor de monitorizare a calității apei potabile avizate de DSP Buzău, întocmite în conformitate cu legislația in vigoare.

Compania de Apă Buzău