Acțiunea de dezăpezire a drumurilor județene în Buzău a fost demarată ieri, 16 februarie, începând cu ora 12.00. Utilajele au acționat continuu conform monitorizărilor GPS și s-a circulat în condiții de iarnă pe toate tronsoanele de drum județean.
Fiecare coordonator din cadrul Consiliului Județean Buzău, Direcția Tehnică, a verificat în teren acțiunea firmelor de deszăpezire. Utilajele de deszăpezire fiind monitorizate prin sistem GPS știm concret, in timp real, unde acționează fiecare operator.
Singurele nereguli semnalate au făcut referire la DJ 202 Râmnicu Sărat-Puiești, indicând o cantitate insuficientă de material antiderapant folosit. Consiliul Județean Buzău face verificări în teren, iar dacă obligațiile contractuale nu au fost îndeplinite de firmele de deszăpezire, vor fi aplicate sancțiuni în consecință.
Având în vedere prognoza meteo, care indică menținerea condițiilor de iarnă pentru următoarele două zile, Consiliul Județean Buzău va continua acțiunea de deszăpezire la capacitate maximă pentru a asigura circulația în condiții de siguranță.
Rugăm participanții la trafic să adapteze viteza la condițiile de drum și să circule cu prudență.