Dragi buzoieni,
2026 este declarat ,,Anul Constantin Brâncuși” în România, marcând 150 de ani de la nașterea marelui sculptor.
Municipiul Buzău este al treilea oraș din țară cu sculptură de Brâncuși, în aer liber, celebra operă ,,Rugăciune” fiind amplasată în cimitirul ,,Dumbrava”, alături de bustul avocatului Petre Stănescu din 1914.
Onorăm ,,Anul Brâncuși” la Buzău și printr-o expoziție la Vila ,,Albatros” din Parcul Marghiloman, intitulată ,,Brâncuși – între formă și spirit”, ce este deschisă până pe 3 mai 2026.
Academia de Artă Handmade București, având ca președinte fondator pe doamna Mioara Iofciulescu, ne propune prezentarea unei colecții de bijuterii, pictură și modă inspirate din opera marelui Brâncuși.
Artiști cunoscuți din toată țara vin la Buzău cu lucrări inedite pentru publicul buzoian.
Vă așteptăm cu drag!
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

