Dragi buzoieni,
Ieri 16 aprilie 2026, am avut onoarea să-l primesc pe domnul Vladimir Bolea, Viceprim-ministru în Guvernul Republicii Moldova și Ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, însoțit de doi domni secretari de stat.
A fost o vizită de lucru, de documentare privind investițiile făcute în Buzău, pe mobilitate urbană, din fonduri europene.
Așa cum se știe, Republica Moldova este în negociere pentru intrarea în Uniunea Europeană și domnul Viceprim-ministru a dorit să viziteze un oraș din România, care a performat în realizarea de proiecte privind mobilitatea urbană și tranziția ,,verde”.
Am prezentat multe din proiectele de dezvoltare ale municipiului Buzău, în toate cele 4 domenii esențiale: economic, educațional, social și cultural.
A fost o zi plină, inclusiv cu vizite în teren, iar la final domnul Viceprim-ministru a apreciat atât stadiul actual, dar și viziunea de dezvoltare a orașului nostru.
La mijlocul zilei ne-am întâlnit și cu domnul Marcel Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, unde s-a discutat despre posibile proiecte comune cu autoritățile din Basarabia.
Am vorbit și despre procesul început în Republica Moldova, de reformă administrativ-teritorială și constat că Moldova, la acest capitol va fi în fața României.
Buzăul a devenit foarte cunoscut în Moldova, atât prin înfrățirile făcute cu orașele Soroca și Strășeni, dar și cu raionul Ialoveni și prin multe proiecte comune dezvoltate cu instituțiile basarabene.
Mă bucur că municipiul Buzău a fost ales pentru această vizită de către conducerea Guvernului din Republica Moldova și urez mult succes moldovenilor în munca privind accesul ca membru în Uniunea Europeană!
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău





