Dragi buzoieni,
Am participat cu mare bucurie pe 29 iulie în Piața Dacia la Ziua Imnului Național, una din cele mai importante sărbători închinate simbolurilor naționale.
Cântat pentru prima dată la Râmnicu Vâlcea, în Parcul Zăvoi, de un grup de tineri conduși de Anton Pann, autorul melodiei, pe versurile poetului Andrei Mureșanu, ,,Deșteaptă-te române” a fost de-a lungul timpului un simbol al luptei pentru libertate, independență și unitate națională.
Versurile imnului național ar trebui să trezească în toți românii, inclusiv în clasa conducătoare, mai multă mobilizare și motivare de-a face cât mai mult pentru România!
Mulțumesc Diviziei 2 Infanterie ,,Getica”, domnului comandant General-maior Gabriel-Constantin Turculeț, pentru organizarea acestei ceremonii, domnului prefect Leonard Dimian și tuturor participanților!
La mulți ani buzoieni, La mulți ani români cu ocazia Zilei Imnului Național!
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

