Constantin Toma: Azi 30 aprilie 2026, am aprobat din păcate cu mare întârziere, bugetul local pentru acest an.

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni,
Azi 30 aprilie 2026, am aprobat din păcate cu mare întârziere, bugetul local pentru acest an.
Este un buget cu venituri de peste 180 milioane de euro, din care investițiile vor fi 64%, adică circa 117 milioane de euro.

Din cei 117 milioane de euro, fondurile europene înseamnă 67%, bugetul statului 14%, din credite 13%, iar din surse proprii 6%. Salariile reprezintă circa 10% din venituri!

Pentru că s-a discutat mult despre luarea creditelor, vă informez că investițiile mari care nu pot fi finanțate prin fonduri europene sau cofinanțarea pentru investițiile europene se poate asigura doar din credite.

Iar municipiul Buzău a încheiat anul trecut cu un grad de îndatorare de 15,75%, față de maximum 30% cât prevede legea, iar în 2026, vom avea la sfârșitul anului un grad de îndatorare de 17,6%.

Investițiile din acest an sunt direcționate spre renovarea energetică a blocurilor, finalizarea centrului de recreere Aqua Park, dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale în școli, creșterea mobilității urbane prin modernizarea parcului de autovehicule de transport public, centrul integrat de colectare separată a deșeurilor, producerea de energie verde prin construirea unui parc de panouri fotovoltaice, reabilitarea și modernizarea a circa 20 de străzi, consolidarea și modernizarea a celor 6 blocuri din Piața Dacia, împădurirea a 13 hectare în zona adiacentă râului Buzău, finalizarea cimitirului municipal și multe, multe alte investiții.

Odată cu aprobarea bugetului avem și finanțarea deschisă pentru gratuitatea transportului pentru toți pensionarii buzoieni, începând din luna mai.

De asemenea, familiile cu copii cu dizabilități vor beneficia de o alocație lunară de 600 de lei pentru fiecare copil în parte, așa cum a aprobat Consiliul Local cu ceva timp în urmă!

De asemenea, azi s-a votat cu majoritatea consilierilor locali, proiectul de HCL prin care se interzic ,,păcănelele” în cele 306 săli de jocuri din municipiul Buzău!

Deci Buzău va rămâne liber de ,,păcănele”!

Vă mulțumesc dragi concetățeni pentru sprijinul și susținerea permanentă pe care mi le acordați mie și echipei mele, pentru a face din Buzăul nostru drag un oraș cât mai atractiv și competitiv, astfel încât să ne fie drag să locuim aici!

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău