Dragi buzoieni,
Buzăul are toate motivele să fie mândru!
Doi tineri buzoieni au ajuns să reprezinte România la WorldSkills Shanghai, una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate meseriilor. Haideți să le urăm împreună succes și să le ținem pumnii!
Adrian-Marian Leață reprezintă România la sudură, iar Sebastian Toader, la instalații electrice.
Am avut bucuria să-i premiem recent pe amândoi, în cadrul Galei Premiilor AGIR Buzău 2026. Atunci i-am felicitat pentru performanțele lor, iar astăzi sunt cu atât mai mândru să-i văd la Shanghai, reprezentând Buzăul și România.
Povestea lui Adrian îmi este foarte dragă. A absolvit învățământul dual la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu”, este absolvent al programului Meritas Buzău, iar acum își continuă studiile în clasa a XI-a, la seral, la același liceu. A făcut practică la VAE APCAROM, companie care i-a susținut și deplasarea la Shanghai.
Și vreau să mergem mai departe alături de el. Să-l ajutăm să urmeze și ingineria la Buzău, prin Consorțiul pentru învățământ dual și tehnic superior, din care fac parte Primăria Municipiului Buzău, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” și 14 companii.
Sebastian s-a calificat la WorldSkills când era în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, iar astăzi este deja student în anul I la Politehnica București.
Eu sunt inginer și știu din propria experiență cât valorează o meserie bine învățată. De aceea am crezut și cred foarte mult în învățământul dual.
La Buzău nu ne-am limitat să vorbim despre el. Primăria l-a susținut concret, prin burse, cazare, masă și transport gratuite pentru elevi, dar și prin investiții în dotarea laboratoarelor și atelierelor în care aceștia se pregătesc.
Îmi doresc ca fiecare copil și fiecare părinte să înțeleagă că alegerea unei meserii nu înseamnă mai puține șanse. Adrian și Sebastian ne demonstrează exact contrariul: poți porni dintr-un liceu tehnologic din Buzău, poți ajunge la Shanghai și poți merge mai departe spre inginerie și o carieră foarte bună.
Indiferent de rezultatul competiției, pentru noi cei doi sunt deja câștigători.
Succes, Adrian! Succes, Sebastian! Succes întregii delegații a României! Buzăul este mândru de voi!
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

