Constantin Toma: fostul olimpic internațional și cetățean de onoare al Municipiului Buzău, domnul Marius Andruh, este de azi Președinte al Academiei Române

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni,
O veste minunată!
Buzoianul nostru, din Smeeni, fost șef de promoție la Colegiul Național ,,B. P. Hasdeu”, fost olimpic internațional și cetățean de onoare al Municipiului Buzău, domnul Marius Andruh, este de azi Președinte al Academiei Române.

Atunci în 23 noiembrie 2018, când Consiliul Local Municipal a votat în unanimitate acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Buzău, propunere venită din partea mea ca primar, directorul de atunci al Colegiului Național ,,B. P. Hasdeu”, domnul profesor Ionel Banu, spunea despre domnul academician Marius Andruh, că îl consideră al doilea absolvent ca valoare din toată istoria ,,Hașdeului”, după primul român câștigător al Premiului Nobel, George Emil Palade.

Domnul Marius Andruh s-a implicat în multe din acțiunile Primăriei, din ultimii ani, iar ultima dată a fost prezent la Buzău pe 25 martie împreună cu președintele de atunci al Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop, când am inaugurat Centrul Educațional pentru Permacultură și Hrană Sănătoasă ,,Casa Grădinarului”.

Iar mai jos vă redau cuvântul domnului Vicepreședinte de atunci, azi Președinte al Academiei Române, domnul Marius Andruh, rostit în Vila ,,Albatros”, din Parcul ,,Alexandru Marghiloman”.

Felicitări Domnule Președinte, din partea tuturor buzoienilor, care sunt cu siguranță mândrii, că unul de-al lor a ajuns președintele celui mai înalt forum științific din România, acum la 160 de ani de la înființarea Academiei Române!

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău