Constantin Toma: Informare!

de Stiri Buzau Media
Dragi buzoieni, Ieri, 22 noiembrie 2023, am participat, la sediul Consiliului Județean Buzău, la semnarea contractului de execuție pentru ultimul tronson care rămăsese neatribuit din construcția autostrăzii Moldovei, în prezența domnului Marcel Ciolacu, Prim-ministrul României și a domnului Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor. Este vorba despre lotul Pietroasele – Buzău, valoarea contractului fiind de aproximativ 1,09 miliarde de lei (fără TVA), urmând să fie realizat în termen de 20 de luni.
Tot legat de infrastructura rutieră, vă informez că în acest moment se lucrează și la studiul de fezabilitate pentru viitoarea centură, ,,orbital”, de 24 km, ce va înconjura municipiul Buzău. Această centură se va intersecta cu viitorul Drum Expres Buzău – Brăila și desigur cu Autostrada A7.
Sunt convins că până la sfârșitul lui 2026, toate aceste investiții vor fi finalizate, crescând astfel potențialul de dezvoltare economică al municipiului și județului Buzău.
Constantin Toma