Constantin Toma: Ziua Inginerului Român

de Stiri Buzau Media

Dragi buzoieni,
Săptămâna trecută s-a sărbătorit la Buzău de către AGIR – Asociația Generală a Inginerilor din România, sucursala Buzău, ,,Ziua Inginerului Român”, prin organizarea în sala Teatrului ,,George Ciprian” din Buzău, a Galei Premiilor AGIR Buzău 2026.

Buzăul are tineri extraordinari!
Tineri care au ajuns pe podiumurile marilor competiții internaționale de robotică și care demonstrează că talentul, inteligența și munca pot duce performanța buzoiană până la nivel mondial.

Ediția din acest an a fost dedicată elevilor cu preocupări și performanțe în domeniul tehnologiei, precum și profesorilor și mentorilor care i-au coordonat și le-au susținut formarea.

Dar iată laureații Galei Premiilor AGIR Buzău 2026:
• Echipa Heart of Robots și mentorul său, prof. Nicolae Olăroiu, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău – vicecampioni mondiali la FIRST Tech Challenge, Houston, Statele Unite ale Americii, 2026;

• Echipa Homosapiens și mentora sa, prof. Amalia Voicu, de la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” Buzău – Inspire Award, locul al II-lea în Sea Division, la Western Edge Premier Event, Long Beach, Statele Unite ale Americii, 2026;

• Relativity Robotics Team și mentorul său, prof. Ștefan Pîrlog, de la Liceul Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman”, Buzău – locurile I, II și III la Fibonacci International Robot Olympiad și Minoan RobotSports Global Olympiad, în sezonul 2025–2026;

• Echipa clasei a XI-a C și mentorii săi, prof. Robert Harabagiu și prof. ing. Nicolae Toader, de la Liceul Tehnologic ”Alexandru Ioan Cuza” Buzau – Marele Premiu European la competiția NOARK, Praga, 2026, pentru proiectul „Tocător automatizat pentru PET-uri”;

• Adrian Marian Leață, elev al Liceului Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău – reprezentantul României la WorldSkills Shanghai 2026, proba Welding – Sudură;

• Sebastian Toader, elev al Liceul Tehnologic Grigore C. Moisil Buzău – reprezentantul României la WorldSkills Shanghai 2026, proba Electrical Installations – Instalații electrice.

Am avut bucuria să îi felicit în cadrul evenimentului organizat de AGIR Buzău, iar pentru mine ca inginer, întâlnirea cu acești copii a avut o semnificație aparte.
Performanța lor ne obligă și pe noi să construim mai departe!
De aceea am susținut dezvoltarea învățământului superior pentru inginerie la Buzău și lucrăm la dezvoltarea unui campus școlar, adaptat atât nevoilor educaționale ale tinerilor, cât și cerințele pieței locale a muncii.

În același timp, prin parteneriatul cu firmele buzoiene, în cadrul Consorțiului pentru învățământ dual, alături de Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” și Primăria Municipiului Buzău, dezvoltăm învățământul dual, astfel încât pregătirea profesională să fie legată direct de oportunitățile de angajare.

Obiectivul nostru este simplu: tinerii să nu fie nevoiți să plece din Buzău pentru a-și construi un viitor. Să poată învăța aici, să își găsească un loc de muncă bun aici și să contribuie, prin talentul lor, la dezvoltarea orașului și județului.

Datoria noastră este să le oferim motive să-și construiască viitorul acasă la Buzău!

Felicitări tuturor elevilor, profesorilor și părinților care susțin performanța!

Mulțumiri domnilor ingineri Ștefan Constantin Petriceanu – președintele AGIR Buzău și Vasile Anton Moraru – președinte de onoare și fondator al AGIR Buzău, precum și doamnei inginer Lucica Stănculeanu, directoarea Liceului Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu”, pentru organizarea unui eveniment de excepție, la care a contribuit și concertul de muzică clasică, expoziția de pictură sau poezia realizate tot de ingineri.

Constantin Toma, primarul municipiului Buzău