
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, polițiștii rutieri au instruit zilele trecute elevii din cadrul patrulelor școlare de la unitățile de învățământ din municipiile Buzău și Rm. Sărat. Scopul este acela de a conștientiza importanța cunoașterii şi respectării regulilor de circulaţie.
Sub atenta supraveghere a polițiștilor rutieri și a profesorului coordonator, cei mici, din patrula școlară, s-au deplasat la trecerea pentru pietoni din imediata apropiere a școlii și au desfășurat activități care au vizat corectitudinea și respectarea normelor rutiere de către participanții la trafic.
Activitățile de instruire vor continua astăzi, 10.06.2017, ora 1000, în parcările magazinelor Kaufland din municipiul Buzău și Rm. Sărat, unde peste 300 de copii și – au anunțat participarea la activitățile cu tematică rutieră. Aceștia vor fi invitaţi să aplice cele învăţate, în cadrul unui orăşel în miniatură, amenajat şi delimitat în incinta parcării.

