Cursuri de legumicultură la Banca de Gene din Buzău, pentru viitorii fermieri!

de Stiri Buzau Media
Tinerii din Buzău care vor să lucreze în legumicultură sau vor să-și deschidă o afacere în domeniu vor putea obține informații prețioase chiar de la specialiști în horticultură. Este vorba despre un proiect inedit al Băncii de Gene Buzău prin intermediul căruia tinerii pot obține o diplomă de calificare în legumicultură.
Cursurile sunt predate chiar de către cercetătorii instituției, iar participanții au la dispoziție sere, laboratoare, o sală de curs cu proiector și o multitudine de surse științifice. Orele de curs alternează cu vizite în serele Băncii de Resurse Genetice Vegetale din Buzău, unde cadrele didactice le explică tinerilor în amănunt despre tipurile de plante și tehnicile prin intermediul cărora se pot cultiva.
Cursurile se desfășoară pe durata unei luni, timp în care elevii trec prin mai multe etape de pregătire. La finalul stagiului de pregătire, cursanții obțin o diplomă de legumicultor cu ajutorul căreia se pot angaja în domeniu, sau pot pune bazele unei afaceri.