Dealu Mare Wine & Food Festival sau cum a ieşit Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău dintre ziduri

de Stiri Buzau Media

Totul a plecat de la o… idee. Aceeaşi idee, încolţită în mai multe minţi,
dar pusă în practică dintr-o pornire hotărâtă (să evităm mult prea
folositul „iniţiativă”) şi a unei echipe de bibliotecari care au lăsat
deoparte tot din viaţa personală şi au adus cu ei entuziasmul şi bucuria de
a ajunge în mijlocul comunităţii. E adevărat, o comunitate mai mică,
dispusă să achite un bilet de intrare, dar care se aştepta să găsească vin,
mâncare şi muzică.
Când colo, surpriză! Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău a lansat o
invitaţie la o degustare de… carte. Ne-am încărcat bateriile în cele trei
zile şi pentru o perioadă mai îndelungată de timp, datorită celor care s-au
jucat, au sărit şotronul (copii, tineri sau adulţi), au citit, au colorat,
au desenat. Cei dispuşi să ne asculte şi să se oprească la standul nostru
au aflat ce facem noi la bibliotecă, unii ştiau, sunt deja utilizatorii
serviciilor noastre, alţii nu ştiau. Încântarea de a ne găsi acolo ne-au
transmis-o şi unii, şi ceilalţi.
Ne-au vizitat oficialităţile (în ordinea sosirii): dl. primar Constantin
Toma, dl. preşedinte al CJ Buzău Adrian Petre, dl. deputat Romeo Lungu.
Interesaţi de standul nostru au fost şi invitaţii festivalului: maestrul
Ionel Tudorache, chef Radu Dumitrescu, Laura Chiriac, director executiv la
Asociaţia Dealu Mare, antreprenorul şi bloggerul Cristian China-Birta,
Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie, Constandina Ionescu,
director vânzări Teamfresh Horeca, Lucian Dragomir, TeamFresh Horeca.
Doamna Marcela Chiriţă, colega noastră senioară, dl. director al Liceului
Tehnic „Al. I. Cuza” Buzău, Pr. Dr. Ing. Constantin Vînătoru, director al
Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, alături de fiecare copil, tânăr
sau adult care s-a oprit la o degustare de carte, ne-au onorat pe noi,
Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu” Buzău.
Am trăit la maxim experienţa, vă invităm să priviţi fotografiile, în ele
este toată bucuria. Nu sunt toate, vom mai adăuga pe parcurs! Nu zăboviţi
însă, prea mult, noi vă aşteptăm la bibliotecă!