Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, În temeiul art. 134, 178 alin.(1), 179 alin. (6) şi art. 196 alin.(1), lit. „b” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE:
Art.1.(1). Se convoacă Consiliul Judeţean Buzău în şedinţă ordinară, în data de 30 aprilie 2025, ora 1100 ,
(2). Ședința va avea loc la sediul Consiliului Județean Buzău din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala Dimitrie Filipescu a Consiliului Județean Buzău, cu următoarea ordinea de zi:
- PROIECTE DE HOTĂRÂRE:
- Proiect de hotărâre nr. 83/2025 privind constatarea încetării mandatului de consilier județean și respectiv încetarea de drept a mandatului de vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău al domnului Damian Claudiu-Constantin prin demisie și vacantarea unui mandat de consilier județean;
- Proiect de hotărâre 84/2025 privind execuția bugetului propriu al județului Buzău pe trimestrul I 2025 pe cele două secțiuni;
- Proiect de hotărâre 85/2025 privind aprobarea utilizării în anul 2025 a excedentului anual al bugetului propriu al județului Buzău rezultat la încheierea exercițiului bugetar la 31 decembrie 2024 – formă actualizată 1;
- Proiect de hotărâre 86/2025 pentru aprobarea rectificării a II – a a bugetului propriu al județului Buzău pe anul 2025;
- Proiect de hotărâre 87/2025 pentru rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Rm. Sărat;
- Proiect de hotărâre 88/2025 pentru rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Spitalului Județean de Urgență Buzău;
- Proiect de hotărâre 89/2025 pentru rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Teatrului „George Ciprian” Buzău;
- Proiect de hotărâre 90/2025 pentru rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Muzeului Județean Buzău;
- Proiect de hotărâre 91/2025 pentru rectificarea I a bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău;
- Proiect de hotărâre 92/2025 pentru acordarea unui ajutor financiar în sumă de 553.000 lei Unității Administrativ – Teritoriale Municipiul Rm. Sărat;
- Proiect de hotărâre nr. 93/2025 privind aprobarea acordării de subvenții pentru activități de asistență socială de la bugetul Județului Buzău în anul 2025, conform Legii nr. 34/1998;
- Proiect de hotărâre 94/2025 privind asumarea organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor și implementarea măsurilor educative aferente Programului pentru școli al României la nivelul județului Buzău pentru anii școlari 2025-2026, 2026-2027, 2027-2028 și 2028-2029;
- Proiect de hotărâre 95/2025 privind actualizarea Comisiei de evaluare și selecție a solicitărilor pentru activități de tineret și pentru tineret conform Legii nr. 350/2005 de la bugetul Județului Buzău în anul 2025;
- Proiect de hotărâre 96/2025 pentru actualizarea componenței Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism a Județului Buzău pentru mandatul 2024-2028;
- Proiect de hotărâre 97/2025 pentru revocarea/desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Buzău în Consiliul de Administrație al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Buzău, în mandatul 2024 – 2028;
- Proiect de hotărâre 98/2025 pentru aprobarea „Planului Local de Acțiune pentru Mediu al Județului Buzău”;
- Proiect de hotărâre 99/2025 privind aprobarea constituirii unui drept de trecere în favoarea UAT – comuna Măgura, prin Consiliul Local Măgura pentru unele sectoare din drumurile județene DJ 203 F și DJ 203G aflate în proprietatea publică a județului Buzău și în administrarea Consiliului Județean Buzău, în vederea realizării obiectivului de investiții „Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comuna Măgura, satele aparținătoare Măgura și Ciuta, județul Buzău”;
- Proiect de hotărâre 100/2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr.22/2025 privind aprobarea solicitării de trecere din domeniul public al statului în domeniul public al județului Buzău pentru unele construcții (clădiri) și terenul aferent acestora din imobilul – „Palat Administrativ” situat în municipiul Buzău, B-dul N. Bălcescu nr. 48, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Instituția Prefectului – Județul Buzău;
- Proiect de hotărâre 101/2025 pentru aprobarea modificării nivelului unui post din statul de funcții al Bibliotecii Judeţene „Vasile Voiculescu” Buzău;
- Proiect de hotărâre 102/2025 privind modificarea nivelului unor posturi din statul de funcții al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău;
- Proiect de hotărâre 103/2025 pentru aprobarea unor modificări în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Buzău;
- Proiect de hotărâre 104/2025 privind aprobarea modificării Listei stațiilor pentru fiecare traseu din Programul județean de transport rutier de persoane prin servicii regulate aferent județului Buzău;
- Proiect de hotărâre 105/2025 privind aprobarea modificării tarifelor de călătorie pentru serviciul public de transport județean de persoane prin curse regulate, grupa de trasee 06 din Programul județean de transport, potrivit prevederilor Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport persoane în aria teritorială de competență a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Buzău nr. 16777/02.10.2023;
- Proiect de hotărâre 106/2025 privind aprobarea aderării în calitate de membri asociați la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „ȚINUTUL BUZĂULUI” a unităților administrativ – teritoriale comuna Cislău, comuna Gura Teghii și comuna Siriu, precum și a modificării Statutului Asociației;
- Proiect de hotărâre 107/2025 pentru stabilirea unui mandat special reprezentantului Județului Buzău în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Buzău 2008” pentru ședința din luna mai 2025;
- Proiect de hotărâre 108/2025 privind modificarea componenței Consiliului Director al Fundației „Communitas Buzău”;
- Proiect de hotărâre 109/2025 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Buzău nr. 17/2025 privind aprobarea tarifelor/prețurilor pentru prestațiile Societății „Domenii Prest Serv ”SRL Buzău în baza contractelor de delegare a gestiunii unor activități ale serviciului public de administrare a domeniului public și privat al județului Buzău, respectiv servicii de operare a deșeurilor din construcții și demolări, pentru anul 2025;
- Proiect de hotărâre 110/2025 pentru aprobarea situațiilor financiare anuale, a contului de profit și pierdere, a repartizării profitului realizat în exercițiul financiar 2024 precum și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății „Domenii Prest Serv” SRL Buzău pentru anul 2025;
- Proiect de hotărâre 111/2025 privind aprobarea participării în anul 2025 a Unității Administrativ Teritoriale – Județul Buzău și a instituțiilor subordonate Consiliului Județean Buzău sau finanțate de la bugetul Consiliului Județean Buzău în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030;
- Informare privind rezultatul evaluării managementului la unele instituții de cultură.
Art.2. Proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi sunt inițiate de Președintele Consiliului Județean Buzău pct. 1-21,24,26,29 și de Vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, domnul Petre Adrian-Robert pct. 22,23,25,27,28.
Art.3. Materialele se comunică consilierilor județeni în sistem electronic (e-mail) și se afișează pe site-ul autorității publice județene.
Art.4. Proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi a ședinței din
30 aprilie se transmit, spre avizare, comisiilor de specialitate, după cum urmează:
1. Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al județului – pct. 1-29;
2. Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăților cetățenelor – pct. 1-29;
- Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi arhitectură – pct. 1-10, 14, 16-18,25,27,28;
- Comisia pentru servicii publice, comerț şi agricultură –
1-10, 16,18,22,23,27-29;
- Comisia pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, cultură, culte, protecţie socială, sportive şi de turism – pct. 1-13, 15, 18-21, 26.
Art.5. Consilierii județeni pot formula, în ședințele comisiilor de specialitate sau în plenul ședinței, amendamente la toate proiectele de hotărâre înscrise pe ordinea de zi.
Art.6. Secretarul General al Judeţului Buzău și Direcția Juridică și Administrație Publică Locală vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziţii care se comunică public.
BUZĂU, 24 APRILIE 2025
PREŞEDINTE,
LUCIAN ROMAȘCANU