Ce urmărește Putin și ce își dorește îl legătură cu Europa de Est?
Atunci când am afirmat ca stilul de mediere american de tip “biciul și
morcovul” nu mi se pare potrivit pentru a soluționa conflictul din
Ucraina cred ca am avut dreptate.
Iata contextul:
Trump îl plesnește pe Volonsky și îl dă efectiv afară de la Casa Albă
încercând să obțină maximum din negocierile pe acordul privind
mineralele rare. Retrage sprijinul apoi reia sprijinul pentru Ucraina,
dupa ce europenii au afirmat ca sustin in continuare tara vecina noua!
Trump forțează un acord de încetare a focului și obține firimituri
prin acordul de încetare a focului la Marea Neagră fără a se preciza
care sunt concesiile prealabile făcute Rusiei de SUA.
Macron a aflat ceva și solicită să nu se facă vreo concesie prealabilă
Rusiei majorând ajutorul dat de Franța cu 2 mld de euro.
Putin sesizează breșa evidentă între SUA și europeni mai ales, breșă
între puterile NATO și plusează în stil propriu. Acceptă o încetare
formală a focului, intră în ofensiva terestră și începe să pună
condiții.
Mimează ca își dorește pacea și spune:
“În principiu, desigur, o administraţie temporară ar putea fi
introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi
partenerilor noştri”.
„Acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi
a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de
încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un
tratat de pace”.
Ceea ce vrea să spună în realitate Putin, încercând să pară democrat
și înțelegător este: dați-l voi jos de la putere pe Zelensky și
lăsați-mă în rest că mă ocup eu! Adică “denazificarea” Ucrainei cu
ajutorul SUA și a europenilor!
Știm ca Rusia e expertă în manipularea alegerilor în Ucraina. Vă
aduceți aminte cum după revoluția portocalie și Maidan, a reușit din
nou să își impună un regim favorabil la Kiev…
Deci toate șansele să aducă un prorus la putere!
Ceea ce este mai interesant este aceea ca folosește ONU în discursul său. De ce?
Pentru ca atunci când spune acest lucru se gândește a folosi metodele
pe care ONU le utiliza în medierile internaționale atunci când
printr-un acord de mediere într-un conflict dat erau urmărite câteva
aspecte extrem de clare.
În urmă cu câțiva ani, am publicat un material privind “acordurile de
mediere ca intrument de impunere a democrației” (materialul integral
poate fi citit aici:….).
Fiecare acord sub auspiciile ONU avea câteva linii roșii printre care
invariabil apăreau: alegeri libere, pluripartidism, modificarea
Constituției și altele.
Ori, atunci când vorbește despre alegeri democratice libere Putin se
gândește la manipularea lor, la impunerea unui regim favorabil chiar
în condiții de pluripartidism, la modificări Constituționale în
Ucraina și care să consacre neaderarea la NATO sau UE a Ucrainei. Și
evident presupunând că s-ar organiza alegeri: cum vor vota “liber”
cetățenii din Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie? Pentru că despre
retragerea trupelor rusești din teritoriile ocupate nimeni nu spune
nimic, iar eu personal sunt sceptic ca se vor da măcar 1 metru înapoi.
Capcana lui Putin pentru occidentali!
Oare occidentalii vor accepta gândindu-se că pacea este prețioasă vor
gira ideile lui Putin, pentru ca după cum se arată Trump acum poate fi
o ipoteză de lucru….
Astfel, presiunea Rusiei pe Europa de Est rămâne în picioare
indiferent de situație cu excepția aceleia în care Rusia s-ar retrage
total din Ucraina, ceea ce ar însemna pe poziții viitoare pierderea
puterii lui Putin la Moscova!
Vom vedea ce surprize vin pe axa Washington-Moscova…