În primul rând vă spun clar că ursul din zona orașului Ploiești revocat de autoritățile centrale NU A FOST RELOCAT PE RAZA COMUNEI SIRIU! Apoi, nu suntem de acord noi, cei din conducerea Primăriei Siriu și nici eu, în calitate de primar, cu relocarea animalelor sălbatice și mai ales cu relocarea urșilor! Am discutat cu primarul comunei Cerașu, din județul Prahova, Alin Staicu, despre zona în care a fost relocat acest urs. El spune clar că ursul a ajuns în comuna pe care o reprezinta, Cerașu și, ulterior, animalul a fost condus și eliberat la granița dintre județele Buzău, Prahova și Brașov. Atât! Fac apel și aici, în mediul online, la autoritățile cu putere de decizie să se revină la vechea legislație, nu să se facă uz continuu de relocări ale urșilor și altor animale sălbatice! Noi, autoritățile locale, nu avem posibilitatea, legală, și nici resusrsele necesare să gestionăm prezența urșilor în comunitățile noastre! Noi trebuie sa ne apărăm proprii locuitori, să avem în grija sănătatea și integritatea lor, dar, totodată, trebuie să ni se asigure și cadrul legal pentru protecția împotriva atacurilor masive a numeroșilor urși prezenți în ariile noastre de administrare!