Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu puțin timp un cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ, valabil în perioada luni, 21 august, ora 10:30 – 21 august, ora 18:00. Vizate sunt mai multe județe din țară precum și o parte din județul Buzău. Astfel, în tot acest interval, instabilitatea atmosferică ,,va fi temporar accentuată, local în Transilvania și în vestul Moldovei, precum şi în Carpații Orientali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi și în estul Moldovei, Oltenia și Muntenia, dar pe arii mai restrânse. Temperatura aerului va fi în scădere accentuată în centrul, sud-vestul și nordul țării” potrivit ANM.