10 noi autobuze electrice, la Rm. Sărat!

de Stiri Buzau Media

Continuă procesul de modernizare a transportului public din Râmnicu
Sărat. După ce anul trecut au intrat pe traseele din municipiu 8
autobuze electrice, Primăria va achiziționa încă 10 vehicule ecologice
pentru transportul călătorilor, în cadrul unui proiect finanțat, în
mare parte, cu bani europeni.

Componenta principală a proiectului vizează achiziționarea a zece
autobuze electrice, vehiculele fiind dotate cu sisteme compatibile de
e-ticketing. De asemenea, vor fi cumpărate și 13 stații de încărcare,
acestea urmând să fie montate în incinta autobazei TUC Rm. Sărat, dar
și pe traseele organizate.

Proiectul de modernizare a sistemului de transport public de călători
din municipiul Râmnicu Sărat este cofinanțat de Uniunea Europeană,
prin Programul Regional Sud-Est 2021 – 2027 și are o valoare totală de
41.602.830 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 30.687.494
lei, bani asigurați prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Restul finanțării precum și alte cheltuieli care sunt considerate
neeligibile vora fi asumate de Primăria Râmnicu Sărat și celelalte
localități participante în proiect (Valea Râmnicului, Grebănu,
Râmnicelu, Topliceni, Murgești și Mărgăritești). Investiția se va
derula pe durata a 25 de luni, până la 15 ianuarie 2028.

Cele 10 noi autobuze electrice vor asigura condiții excelente de
confort pentru pasageri. Toate vor fi dotate cu aer condiționat, podea
joasă pentru acces facil și un sistem de deplasare fără emisii de
gaze.