11 locuințe din cătune izolate, din județul Buzău, au pentru prima dată curent electric!

de Stiri Buzau Media

Nu au avut niciodată curent electric, însă acum, o inițiativă derulată
la nivel național, le-a adus lumină în case. Este vorba despre 11
gospodării izolate, din județul Buzău, aflate la distanță de rețeaua
electrică și care nu aveau șanse reale de a avea prea curând curent
electric.

Oportunitatea de a avea pentru prima dată acces la energie electrică
le-a fost oferită de Asociația Energia Inteligentă, care derulează
proiectul „Energie pentru Viață”. Inițiativa se adresează
comunităților izolate, care nu pot beneficia de finanțări publice
pentru instalarea de panouri solare, din cauza criteriilor de
eligibilitate.

În cadrul acestui protect 11 locuințe, din cătunele Gura Mili și Bontu
Sec (comuna Siriu), precum și Groapa Ceciliei, Mățara și Aluniș
(comuna Colți), beneficiază acum de energie electrică, după ce au fost
echipate cu panouri fotovoltaice.

Proiectul „Energie pentru Viață” a fost lansat în 2021 și a fost
implementat în mai multe județe, printre care Alba, Harghita, Vrancea,
Bistrița-Năsăud și Cluj. Potrivit datelor “Registrului național al
caselor fără energie electrică”, în România au fost identificate 5.494
de astfel de locuințe din comunități izolate, în care trăiesc 11.611
persoane, dintre care 40% sunt sub 18 ani.