Gură de oxigen, la sfârșit de an, pentru Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău, în contextul creșterii
permanente a prețurilor la alimente și materiale.
Pentru a evita eventuale probleme în aprovizionarea centrelor de
asistență socială, Guvernul a alocat unui număr de 36 de consilii
județene din țară aproape 200 de milioane de lei, din Fondul de
rezervă bugetară. Consiliului Județean Buzău a primit 6 milioane de
lei, suma maximă alocată, celelalte județe beneficiind de finanțări
cuprinse între 1,2 milioane lei și 6 milioane.
Suma atribuită Consiliului Județean Buzău, care ulterior va fi alocată
Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului,
urmează a fi folosită pentru finanțarea serviciilor sociale din
sistemul de protecție a copilului, a centrelor de zi și a centrelor
rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, dar și a azilelor de
bătrâni. Banii sunt bineveniți în condițiile în care prețurile la
utilități, alimente, dar și cheltuielile cu aprovizionarea de iarnă,
materialele igienico-sanitare și materiale de protecție a personalului
dintre centrele sociale sunt în continuă creștere.