A început construcția uriașului parc eolian din județul Buzău!

de Stiri Buzau Media

A început construcția celui mai mare parc eolian terestru din România.
Este vorba despre parcul VIFOR, din județul Buzău, care va putea
alimenta, în perioadele cu vânt, 700.000 de locuințe. Deja, la intrare
în Caragele, comuna Luciu, dinspre Cilibia se montează prima turbină
eoliană. La final, uriașul parc va avea 72 de turbine, care vor fi
construite în două etape, mai întâi 32, apoi următoarele 40.

Parcul eolian VIFOR va fi amplasat pe teritoriul localităților
buzoiene Costești, Cilibia, Gherăseni,
Țintești, Smeeni și Luciu, pe un teren considerat ideal pentru o
astfel de investiție, deoarece este bine drenat, extrem de plat și
este străbătut de drumuri agricole existente. Există, de asemenea, o
capacitate
confirmată de acces la rețeaua de drumuri în imediata apropiere a terenului.

Noul parc eolian va furniza peste 460 MW de energie
regenerabilă pentru consumatori comerciali, industriali și de altă
natură din România, dar și din Europa Centrală și de Sud-Est.
Proiectul este considerat extrem de important și pentru cele 6 comune
buzoiene deoarece vor primi energie gratuit pentru iluminat stradal și
în instituțiile publice și va genera venituri substanțiale pentru
bugetele locale. Taxele colectate de la investitorii proiectului vor
putea fi utilizate ulterior pentru modernizarea infrastructurii
locale, precum drumuri, școli sau rețele de apă.