Primăria Buzău a declarat, din nou, război șobolanilor. Este vorba
reluarea programului de deratizare din municipiu, acțiune care se va
desfășura până pe 22 noiembrie.
Lupta cu rozătoarele a început pe 28 octombrie, cu parcurile Crâng,
Tineretului și Marghiloman. Ulterior, până pe 8 noiembrie, acțiunea de
stârpire a rozătoarelor va fi extinsă în toate cartierele orașului.
Deratizarea se va executa pe terenurile cu vegetație aferente
trotuarelor, în piețe, locuri de joacă, unități de învățământ,
parcuri, în zonele verzi din cartiere, dar și pe platformele de
colectare a deșeurilor. În fiecare zi, acțiunea se va efectua între
orele 09.00 și 13.00.
În cea de-a doua etapă a programului de deratizare, în perioada 11-22
noiembrie, se vor verifica stațiile de intoxicare, se va completa cu
substanță acolo unde va fi cazul, iar la final se vor ridica toate
stațiile de intoxicare. De precizat este că staţiile de intoxicare se
deschid doar cu ajutorul unei chei speciale, iar accesul la substanţa
toxică nu se face prin simpla atingere a cutiei.
Substanțele folosite sunt avizate de Ministerul Sănătății și dețin
Fișă Tehnică de Securitate. În cazul în care vremea va fi
nefavorabilă, lucrările de deratizare se vor decala.