Incident scandalos pe un teren de fotbal din campionatul județean din
Buzău. Un arbitru de centru a fost bătut de un jucător, iar meciul a
fost întrerupt. S-a întâmplat duminică, 14 septembrie, la partida
dintre echipele din Săpoca și Breaza, în Liga a V-a.
Spiritele s-au aprins în repriza secundă, când doi jucători adverși
s-au luat la harță și și-au adresat înjurături. Nici suporterii din
tribune nu au stat cu mâinile în sân, vociferând de pe margine, unii
chiar vrând să intre pe teren. Arbitrul partidei, Valentin Mihalcea, a
intervenit imediat pentru a-i calm pe jucători, moment în care a fost
lovit cu pumnii de căpitanul echipei din Săpoca. Arbitrul a căzut la
pământ, iar cei din jur au sunat la 112. În scurt timp, la fața
locului a ajuns nu doar o ambulanță, ci și un echipaj de jandarmi. Cum
era și firesc, meciul nu a mai putut continua, fiind întrerupt.
În urma evenimentului șocant, cel mai probabil, jucătorul implicat va
primi o corecție dură din partea respeonsabililor Asociației Județene
de Fotbal. El va fi exclus din viața sportivă, nemaiputând să intre pe
un teren de fotbal, ca jucător. De asemenea, individul va trebui să
dea socoteală și în fața legii, Poliția descizându-i déjà un dosar
penal pentru lovire și alte violențe.

