Adio căsătorii, în Parcul Marghiloman!

de Stiri Buzau Media

De la finalul lunii septembrie, buzoienii nu-și vor mai putea oficia
căsătoriile în cadrul natural al Parcului Marghiloman. Schimbarea
anunțată de Starea Civilă Buzău survine ca urmare a implementării
”Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare
Civilă”. Cum acest sistem va permite înregistrarea actelor de
căsătorie doar acolo unde sunt montate echipamentele necesare
funcționării, începând cu 23 septembrie, oficierea căsătoriilor va
avea loc numai la sediul Stării Civile din Bulevardul Unirii, în
fostul sediu al Companiei de Apă.

Aceasta însă nu este singura veste proastă pentru cuplurile din Buzău
care vor să-și unească destinele și care preferau cadrul mai puțin
formal al domeniului Marghiloman. De la aceeași dată, semnăturile
mirilor vor fi înregistrate electronic, pe o tabletă, nu ca până acum,
cu un stilou, într-un registru, ceea ce cu siguranță va afecta
farmecul momentului.

Totuși, reprezentanții Primăriei Buzău iau în calcul anumite discuții
cu responsabilii Serviciului de Telecomunicații Speciale, cei
responsabili cu gestionarea noului sistem, pentru a găsi o soluție de
mutare a echipamentelor la Parcul Marghiloman, măcar pe timpul verii.