Alertă, la Buzău, din cauza unui posibil caz de antrax!

de Stiri Buzau Media

Autoritățile sanitare buzoiene sunt în alertă din cauza unei
suspiciuni de infectare cu antrax. Este vorba despre un bărbat de 43
de ani, pompier în cadrul Detașamentului Râmnicu Sărat. Acesta s-a
prezentat la Spitalul Municipal din Rm. Sărat pentru a fi evaluat de
medici, după ce soția sa, cadru medical în unitatea sanitară a
suspectat o posibilă infectare cu antrax.

Râmniceanul a fost internat, ulterior, la Secția Boli Infecțioase a
Spitalului Județean Buzău, unde, de asemenea, s-au ridicat suspiciuni
cu privire la posibila sa infectare cu antrax. În vederea stabilirii
unei diagnostic exact, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică
Buzău au prelevat, imediat, probe de la bărbat și le-au trimis la
Institutul Cantacuzino din București.

Între timp, pacientul a primit tratamentul adecvat, iar starea lui s-a
ameliorat. El a solicitat să fie transferat la Spitalul Municipal
Râmnicu Sărat, pentru că soția sa lucrează acolo. De asemenea,
inspectorii DSP Buzău și cei sanitar-veterinari au făcut verificări la
o fermă de vaci, cel mai probabil locul în care râmniceanul s-ar fi
putut infecta.

Antraxul este o boală infecțioasă gravă cauzată de o bacterie
rezistentă. Cunoscută și sub denumirea de bacilul antraxului sau
bacilul cărbunos, bacteria se găsește, în stare latentă sau inactivă,
în sol. De obicei, antraxul infectează ierbivorele care pasc pe
terenuri în care există endospori ai bacteriei, însă poate infecta și
oamenii, prin inhalarea sporilor de bacterie sau și prin intermediul
ingestiei de alimente sau apă contaminate.