Alți pompieri din Buzău, trimiși în zonele afectate de inundații din Galați!

de Stiri Buzau Media

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a trimis noi forțe de
intervenție în județul Galați, grav afectat de inundațiile masive de
la sfârșitul săptămânii trecute.

În cursul nopții de luni spre marți, alți 51 de pompieri buzoieni s-au
deplasat în localitatea Costache Negri, una dintre zonele sinistrate,
pentru a participa la operațiunile de salvare și de înlăturare a
efectelor inundașiilor. Ei îi vor înlocui pe colegii lor trimiși la
fața locului imediat după inundații, astfel încât aceștia să aibă
posibilitatea să se odihnească. Cei 51 de pompieri vor continua
acțiunile de evacuare a apei din gospodării și curți, dar și de
prevenire a unor noi acumulări de apă care ar putea pune în pericol
locuințele și infrastructura.

Inițial, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a trimis în
zoele afectate de inundații două ambarcațiuni deservite de doi
pompieri, o autospecială de primă intervenție și comandă, o tabăra
mobilă cu o capacitate de aproximativ 200 de persoane, dar și un
microbuz cu 10 pompieri.