„Apeductul Siriu” ar putea fi realizat cu fonduri europene!

de Stiri Buzau Media

Un proiect strategic de anvergură, care va putea rezolva problema apei
potabilă din 19 localități din județul Buzău, ar putea fi realizat cu
bani europeni. Este vorba despre „Apeductul Siriu”, o investiție
cuprinsă în „Masterplanul județului Buzău pentru apă și apă uzată” și
care va fi derulată, în comun, de Compania de Apă Buzău și Consiliul
Județean Buzău.

Apeductul ar urma să pornească din lacul de acumulare Siriu și va
alimenta în sistem gravitațional nu doar localitățile de pe Valea
Buzăului, ci și localități din zona de est a Bărăganului, până spre
Câmpia Râmnicului. Mai exact, aducțiunea Siriu va asigura apă potabilă
pentru aproape 67.000 de locuitori din Pătârlagele, Pârscov, Unguriu,
Poșta Câlnău, Cochirleanca, Bălăceanu, Ziduri, Ghergheasa, Boldu,
Râmnicelu, Balta Albă, Vâlcelele, Vadu Pașii, Săgeata, Robeasca,
Gălbinași, Cilibia, C.A. Rosetti și Rușețu, localități care nu au avut
în ultimii 20 de ani apă bună de băut, conform standardelor sanitare.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău afirmă că, deși investiția
este esențială, în condițiile în care lipsa ploilor și utilizarea
intensivă a îngrăşămintelor chimice în
agricultură au făcut ca apa din pânza freatică să devină chiar
inutilizabilă în zonele de câmpie ale județului, proiectul presupune
cheltuieli uriașe, care nu fi susținute de bugetul județului. În
aceste condiții, autoritățile buzoiene vor încerca să obțină fonduri
europene pentru materializarea acestei investiții ambițioase.

Președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, a
anunțat că, în luna septembrie, are planificată o vizită la Bruxelles,
unde, împreună cu europerlamentarul Andi Cristea, va încerca să
convingă autoritățile europene să susțină financiar acest proiect
uriaș, vital pentru județul Buzău.