Au început lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la ieșire
din localitatea Spătaru, una dintre cele periculoase
și aglomerate intersecții din județul Buzău. Primele intervenții
vizează realizarea variantelor rutiere de ocolire, care au menirea de
a fluidiza traficul între Drumul Național 2 și Drumul Național 2B.
Potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri
Buzău, lucrările la sensul giratoriu propriu-zis sunt prevăzute în cea
de a doua fază a proiectului. Acestea vor cuprinde intervenții la
drum, la structura rutieră, realizarea iluminatului public al
intersecției și lucrări de protecția mediului. Giratoriul și noul
sistem de iluminat public din intersecție ar urma să fie finalizate în
luna iulie La final, în locul rondului provizoriu din plastic,
existent acum, va fi construit unul modern, definitiv, care are drept
scop fluidizarea circulației rutiere și reducerea riscului de
accidente.
Responsabilii DRPD Buzău menționează că valoarea lucrărilor se ridică
la peste 6 milioane de lei, fără TVA. De precizat că lucrările la noul
sens giratoriu se vor executa fără întreruperea traficului rutier,
motiv pentru care au fost impuse măsuri pentru ca circulația să aibă
loc în siguranță.
Amenajarea sensului giratoriu de la Spătaru a fost așteptată ani în
șir de șoferii care tranzitează zona, intersecția fiind cunoscută
pentru manevrele dificile și riscul ridicat de accidente, mai ales în
condiții de trafic intens pe Drumul Național 2.

