Municipiul Buzău, dar și Râmnicu Sărat vor scăpa, de anul viitor, de aglomerație și blocajele produse în trafic. Este convingerea autorităților din cele două orașe în condițiile în care autostrada A7, care va traversa județul și ar putea prelua o mare parte din traficul de pe Drumul European 85, are toate șansele să se finalizeze mai repede.
La acest lucru va contribui și Guvernul care, în şedinţa de joi, va aproba un contract de finanţare cu Banca Europeană de Investiţii în valoare de 600 milioane de euro pentru susţinerea proiectului Autostrăzii A7 Ploieşti – Paşcani. Este vorba despre o cofinanţare care va aduce mai mulți bani pentru realizarea investiției finanțate acum prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Data finală de disponibilizare a împrumutului este de până la 48 de luni de la data semnării contractului de finanţare.
Obiectivul principal al finanțării vizează construcţia autostrăzii A7, cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulaţie, între Ploieşti şi Paşcani. Pentru o implementare rapidă, proiectul a fost divizat în 4 secţiuni, după cum urmează: Ploieşti – Buzău, cu o lungime de 63,25 km; Buzău – Focşani, cu o lungime de 82,44 km; Focşani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km; Bacău – Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.

