Bicicletele oferite spre închiriere buzoienilor vor fi retrase din circulație, în curând, pentru reparații!

de Stiri Buzau Media

Se apropie momentul în care buzoienii nu vor mai putea folosi cele
peste 475 de biciclete cumpărate de Primărie cu fonduri europene, în
cadrul proiectului Velo City. În sezonul rece, bicicletele municipale
vor fi retrase la depozit, pentru înlocuirea pieselor defecte și
reparația micilor stricăciuni. Reprezentanții Primăriei precizează că,
dacă vremea rea se va instala mai devreme decât de obicei, bicicletele
vor fi retrase mai repede din stațiile de închiriere. Bicicletele
municipale vor fi puse, din nou, la dispoziția buzoienilor în
primăvara anului viitor, la o dată ce urmează a fi anunțată.

În primul an în care au fost puse în circulație, aproape 200

dintre biciclete Primăriei au fost deteriorate, unele chiar foarte
grav, și au avut nevoie de reparații. Municipalitatea a încercat să
descurajeze abandonul și deteriorarea bicicletelor, prin introducerea
unor sancțiuni. Astfel, persoanele care nu returnează bicicletele
într-o stație de închiriere sau în proximitatea acestora, dar nu mai
departe de 15 metri, sunt amendate cu o taxă de serviciu de 100 lei.

Primăria Buzău a pus în circulație, pentru prima dată, bicicletele
municipale (452 de biciclete inteligente, 16 triciclete pentru
persoanele cu dizabilități și 22 de triciclete pentru persoanele
vârstnice) la jumătatea lunii noiembrie a anului 2023, odată cu
implementarea sistemului Velo City. Proiectul Velo City a costat 2,6
milioane de euro, bani din fonduri europene, contribuția Primăriei
Buzău fiind de doar 2%.

În acest an, bicicletele municipale din toate cele 49 de stații de
închiriere au fost oferite, din nou, spre închiriere în luna aprilie.