Buzăul nu stă chiar rău în privința imunizării cu vaccinul împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei!

de Stiri Buzau Media

România este fruntașă în Uniunea Eropeană în ceea ce privește
îmbolnăvirile cu rujeolă, însă Buzăul nu stă chiar așa rău, cel puțin
în ceea ce privește imunizarea cu vaccinul ROR, împotriva rujeolei,
oreionului și rubeolei.

Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în cazul copiilor cu vârsta de
un an, Buzăul are o rată acoperire cu acest vaccin de 77,01%, iar la
copiii de 5 ani, de 73,4%. În total, luând în calcul copiii care
trebuie să facă vaccinul ROR, dar și restanțierii, acoperirea este de
75,08%.

La nivel național, situația este însă extrem de îngrijorătoare. Datele
oficiale arată că mai puțin de jumătate dintre copiii din România care
ar fi trebuit să primească, anul trecut, prima doză de vaccin ROR nu
au fost imunizați. De asemenea, potrivit Centrului European pentru
Controlul Bolilor, între 1 februarie 2024 și 31 ianuarie 2025, numărul
total de persoane diagnosticate cu rujeolă a fost de 32.265, la
nivelul UE, dintre care 27.568 de cazuri erau din România.

Prima doză de vaccin împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei se
administrează începând cu vârsta de un an.