Firmele din județul Buzău se confruntă cu o acută criză de forță de
muncă și vor continua să aducă muncitori străini.
Precizarea aparține reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea
Forței de Muncă, care au identificat mai multe domenii în care lipsa
de muncitori calificați reprezintă o mare problemă. Astfel, de ani
buni, industria prelucrătoare, cea hotelieră, construcțiile și
agricultura suferă de o lipsă evidentă de meseriași și lucrători
calificați.
Societățile din județ sunt în căutare de sudori, strungari, frezori,
barmani, bucătari, ospătari, cameriste, dar și zidari, dulgheri ori
zugravi.
În aceste condiții, firmele buzoiene și-au îndreptat atenția către
muncitori din străinătate, în special din spațiul extracomunitar. Așa
se face că, anul trecut, importul de forță de muncă din țările
extracomunitare, cum ar fi Nepal, India, Bangladesh, s-a triplat față
de 2023. Responsabilii AJOFM Buzău apreciază că fenomenul va continua
și chiar se va amplifica în 2025, în contextul lipsei accentuate de
muncitori calificați.