Buzoianul Ilie Stan își face școală de fotbal!

de Stiri Buzau Media

Unul dintre cele mai importante nume din fotbalul buzoian, Ilie Stan,
își face școală de fotbal. Proiectul este dedicat copiilor și va
demara, la Giurgiu, nu la Buzău.

Școala de Fotbal „Ilie Stan”, destinată copiilor cu vârste cuprinse
între 5 și 12 ani, a început déjà înscrierile și își propune să
descopere noi talente. Academia care îi poartă numele fostului
internațional este deschisă tuturor copiilor care iubesc fotbalul,
chiar dacă au experiență sau nu. Inițiatorii proiectului precizează
că, la școala de fotbal, copiii vor avea asigurate toate condițiile
pentru a deprinde noțiunile de bază ale fotbalului, dar și de a-și
dezvolta aptitudinile tehnice, tactice și de disciplină.

Ilie Stan s-a născut, în județul Buzău, la Pogoanele, iar primii pași
în fotbal i-a făcut la Gloria Buzău, unde a făcut junioratul.
Ulterior, între 1985 și 1987, a jucat pentru echipa mare în 41 de
meciuri. Din postura de mijlocaș a înscris trei goluri, fiind remarcat
ca unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale. A fost
și motivul pentru care a fost transferat la Steaua București, unde
avea să cunoască cele mai importante performanțe ale carierei.

A cucerit 6 titluri de campion al României, trei Cupe ale României,
două Supercupe și a făcut parte din lotul Stelei care a ajuns în
finala Cupei Campionilor Europeni, din 1989. A jucat de trei ori și în
echipa națională a României, iar ulterior a evoluat în campionate din
Belgia, Cipru și Israel.

Ilie Stan s-a făcut remarcat și în antrenorat. El a fost tehnicianul
Gloriei Buzău în mai multe rânduri, 2006-2007, 2019-2021 și, cel mai
recent, în 2025, anul în care a și fost desființat clubul din Crâng.