Buzoienii, invitați la o comedie plină de încurcături!

de Stiri Buzau Media

Buzoienii sunt invitați la o nouă premieră a Teatrului ,,George
Ciprian”. Este vorba despre piesa ,,Te vreau”, o comedie spumoasă,
plină de încurcături, scrisă de unul dintre cei mai talentați
dramaturgi francezi ai noului val, Sebastien Castro.

În regia experimentatului Paul Chiribuță și cu un decor semnat de
Andrada Chiriac, spectacolul „Te vreau” promite aproape două ore de
râs și bună dispoziție, garantate de o distribuție de zile mari:
Lucian Ghimiși, Silviu Biriș, Gavril Pătru, Cosmin Pană, Alexandra
Sălceanu, Gabriela Porumbacu și Andreea Telehoi.

Buzoienii care vor să savureze o piesă plin de ritm, umor și surprize
trebuie să se grăbească. Următoarea reprezentație a spectacolului ,,Te
vreau” va avea loc joi, 26 martie, de la ora 19.00. Prima
reprezentație a acestei noi premiere a Teatrului ,,George Ciprian” a
avut loc, sâmbătă, 15 martie, și s-a jucat cu casa închisă, biletele
fiind epuizate cu două zile înainte.