Buzoienii care vor să ajungă la urne în cele două tururi de scrutin
pentru alegerea președintelui României, dar nu au acte de identitate
valabile pe baza cărora își pot exprima votul, pot obține buletine, și
în preziua, dar și în ziua alegerilor.
Reprezentanții Primăriei Buzău, precizează că ghișeele Direcției de
Evidență a Persoanei, din sediul din Piața Teatrului, vor fi deschise
și în zilele de sâmbătă, 3 mai și 17 mai, între orele 08.00 – 16.00,
precum și în zilele de duminică, 4 mai și 18 mai între orele 07.00 –
21.00. În acest zile, funcționarii Direcției vor prelua cererile
pentru eliberarea actelor de identitate DOAR persoanelor care nu au
buletine sau, după caz, au actele de identitate expirate.
De asemenea, în aceleași zile vor fi deschise și ghișeele Direcției
Economice din sediul Primăriei Buzău, din Piața Teatrului, unde vor fi
plătite taxele pentru eliberarea cărților de identitate. În zilele
respective, ghișeele Direcției Economice se vor închide însă cu o oră
mai devreme, decât cele ale Direcției de Evidență a Persoanei,
respectiv sâmbăta, la ora 15.00, iar duminica, la ora 20.00.