Din această săptămână, buzoienii nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la serviciul de Starea Civilă, pentru obținerea unui certificat de naștere sau de deces, ci vor putea obține aceste acte online. Acest lucru este posibil după ce Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă a fost extins și în municipiul Buzău.
Astfel, de acum încolo cetățenii din muncipiu pot solicita eliberarea documentelor respective în format digital. Totuși pentru a li se elibera un certificat de naștere sau de deces, buzoienii vor trebuie să facă o cerere în acest sens, apoi, ulterior, actele vor fi transmise online la adresa de e-mail indicată. De asemenea, cei care nu doresc acest lucru, pot ridica certificatele, ca și până acum, de la Starea Civilă, în format fizic.
Extinderea Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă are loc, la nivelul întregii țări, etapizat. Potrivit estimărilor, eliberarea online certificatelor de naștere și deces ar trebui să fie posibilă, în toată țara, din septembrie.

