Buzoienii vor putea închiria și locuri de parcare negarantate!

de Stiri Buzau Media

Buzoienii, care dețin mașini, vor avea posibilitatea să-și închirieze
un loc de parcare în parcările cu taxare progresivă din zonele de
case, în baza unui abonament lunar, fără a avea însă garanția unuia
asigurat permanent. Mai précis, șoferii care locuiesc în cartierele de
case își vor putea lăsa mașina pe un loc de parcare, dacă acesta este
liber. Abonamentele pentru închirierea unui astfel de loc de parcare,
negarantat, va fi de 100 de lei pe lună. Astfel de abonamente nu vor
fi eliberate, însă, de Primărie, și pentru zona centrală a orașului,
pentru a evita aglomerările de mașini parcate pe bază de abonament.

Noile propuneri au fost cuprinse în Regulamentul de organizare și
funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice pe
domeniul public al municipiului, care urmează să fie supus dezbaterii
publice. După dezbaterea publică, timp în care buzoienii pot face
recomandări și propuneri, Regulamentul va fi suspus apobării
Consiliului Local Muncipal Buzău, iar Primăria va publica o listă cu
străzile agreate pe care se va implementa regula parcărilor
negarantate.